Facebook | Google+ | Twitter | Pinterest


Melusina (Melusine) este asemuita unei sirene, o zana a apelor ce poate fi intalnita in izvoarele curate sau raurile sacre. Imaginea Melusinei este cea a unei femei care, de la brau in jos, este fie sarpe, fie peste; uneori este ilustrata ca avand si aripi si chiar doua cozi, nu doar una. Imaginea logo a companiei Starbucks este cea a unei Melusine intr-un cerc verde.
Melusina
Melusina - Julius Hubner
Exista numeroase legende despre Melusina, fiecare dintre ele adaptate folclorului local. Cea mai celebra, posibil deoarece dezvaluie originea Melusinei, este cea a regelui Elynas, rege al Scotiei.
Intr-o zi, in timpul cruciadelor, Elynas - rege al Scotiei - plecase la vanatoare in padurile din imprejurimile palatului. In inima padurii regele intalneste o fermecatoare femeie pe care o ia la palat pentru a-i fi sotie. Aceasta, pe nume Pressyne este mama celei ce avea sa fie fiica celor doi, Melusinei. Pe langa Melusina cei doi, regele si regina, mai au doua fete pe nume Melior si respectiv Palatyne.
Dupa cum deseori se intampla in legendele de acest gen, inainte de casatorie Pressyne ii cere regelui sa nu intre in camera ei atunci cand va da nastere copiilor sau ii va imbaia. In cele din urma Elynas isi incalca juramantul si intra in camera reginei iar aceasta imnpreuna cu cele 3 fiice paraseste regatul si se stabileste in insulele Avalon.
Anii trec si fetele crescand mari devin curioase in legatura cu trecutul lor. Regina le povesteste despre tatal lor, regele Scotiei, si cum acesta si-a incalcat juramantul dat fata de ea. Cele trei fete promit razbunare si fara ca mama lor sa stie, il inchid pe Elynas impreuna cu bogatiile lui inbtr-un munte. Afland despre acest lucru Pressyne le pedepseste pentru lipsa de respect pe care au aratat-o tatalui lor si le pedepseste. Melusina este blestemata ca, in fiecare zi de sambata, sa ia de la brau in jos forma de sarpe; conform altor legende aceasta este transformata in sirena.
O continuare a acestei legende este mitul francez al lui Raymond de Poitou si a Melusinei.
Melusine
Raymond o intralneste pe Melusina in padurile din Poitou, Franta, si o cere de nevasta. Asemeni mamei ei, Melusina ii pune o conditie lui Raymond, aceea de a nu intra in camera ei sambata. Raymond incalca promisiunea si astfel afla secretul sotiei lui iar intr-o zi, fiind suparat pe aceasta, ii spune sarpe in fata curtenilor de la curte. Melusina se transforma in dragon si dupa ce-i da sotului ei 2 inele fermecate, zboara si nu se mai intoarce la Raymond.
In alte legende se mai spune ca sotul Melusinei o pandeste pe aceasta in baie si astfel descopera ca Melusina este, de la brau in jos, sarpe.

Moroii apar in credinta popoarelor europene, in special cele din nord-vestul Europei si prezinta aceleasi caracteristici cu demonii succubi si incubi. Asemeni acestora, se spune ca moroiul se aseaza de multe ori pe pieptul victimei, atunci cand aceasta doarme, si-i suge energia vitala.
Moroi
Moroaica
In folclorul romanesc moroii pot fi de sex masculin ori feminin (moroaica). Originea acestora este neclara, unii spun ca moroiul este odrasla a doi strigoi, altii ca moroi poate deveni cineva (chiar si un copil) decedat inainte de a fi botezat. In Romania exista credinta ca moroii pot fi recunoscuti inca de la nastere, existand credinta ca se nasc cu căiță. De fapt, se zice ca copilul nascut cu caita va incerca sa smulga si sa manance caita. Daca va reusi, acesta va deveni moroi, daca va fi impiedicat sa o manance, nu va deveni moroi.
Dupa cum spuneam, legenda moroiului se gaseste in folclorurile multor popoare din Europa de vest: Germania, Danemarca, Suedia, Marea Britanie. In aceste tari, moroiul poarta numele de mare, mara, mahra, etc. In limba engleza, de exemplu, moroiul se numeste mare si numele acestuia este face parte din cuvantul cosmar - nightmare - deoarece se spune ca, atunci cand acesta sade pe pieptul victimei si-i consuma energia, ii induce acesteia si cosmaruri.
Moroi
Moroi
Oamenii de stiinta sunt de parere ca, probabil, moroiul este o creatie imaginara rezultata in urma fenomenului paraliziei in somn.
Exista credinta ca (,) caii gasiti transpirati si obositi in grajd, dimineata, au fost calariti de catre moroi in timpul noptii iar in Germania si Suedia se crede ca moroii sunt cauza copacilor ce cresc strambi ori cu ramurile impletite.
In tarile crestine se spune ca moroii pot fi alungati daca se face semnul crucii pe perna, inainte de culcare, ori daca se spune o rugaciune. Exista si superstitii care se presupun ca alunga moroii, una dintre cele mai raspandite fiind cea conform careia este bine sa se ascunda, dupa usa, o matura asezata invers, cu coada jos.

Leanan sídhe este un succubus din  mitologia irlandeza si scotiana si este descrisa mai degraba ca o muza decat ca o succubus. Numele ei inseamna, in galica, iubita ori concubina. Leanan sídhe apartine de Aos Sí care este considerata a fi o rasa supranaturala (superioara), ceva in genul zanelor sau a elfilor.
Leanan sídhe
Leanan sídhe si victima ei
Aceasta zana ia forma umana pentru a-si gasi un iubit pamantean, uman. Cei care ii cad in mreje se spune ca au vietile de obicei scurte, datorita faptului ca demonul se hraneste cu energia vitala a acestora (se aseamana cumva cu vampirii), insa vietile lor sunt pline de impliniri si realizari. Aceasta datorita faptului ca, dupa cum spuneam mai sus, acest succubus este un fel de muza ce ii inspira in special pe artisti. In schimbul inspiratiei si dragostei muzei, barbatul acesteia trebuie sa-i ofere iubire si credinta vesnica.
Muza este descrisa ca fiind o femeie foarte frumoasa iar victima ei, daca sa nu isi gaseste sfarsitul, secatuit de catre aceasta, atunci - in cel mai "bun" caz - isi pierde mintile.
Legenda acestei zane-muza spune ca ea cauta dragostea muritorilor. Daca pamanteanul ales de catre zan o refuza, atunci ea il va sluji pe acesta precum o sclava. Daca insa pamanteanul ii cade in vraja sise indragosteste de ea, atunci acesta devine sclavul ei si singura lui scapare este sa gaseasca alt barbat care sa-i ia locul si sa fie stors de puteri pana ce isi va da sfarsitul.
In folclor aceasta nu apare neaparat sub numele de leanan sídhe si de aceea referiri despre aceasta se pot gasi mai greu, insa puteti citi despre ea in povestirile lui Katherine Briggs, in legenda Oisin in Taramul Tineretii sau in poeziile lui Nuala NiDhomhniall.

Kitsune este un succubus (demon feminin) japonez asemanator lui Huli jing din mitologia chineza. Kitsune inseamna, in japoneza, vulpe.
Legende despre femei-vulpe se regasesc peste tot in Asia, nu doar in China si Japonia, ci si in alte tari precum Korea si India, iar femeia-vulpe cu noua cozi are diverse descrieri in aceste povestiri. Kitsune este amagitoare si inselatoare (precum vulpea) sau poate fi un gardian loial, un prieten de incredere, o amanta sau o nevasta fidela. Se spune ca Kitsune, cu cat are mai multe cozi (maximul acestora fiind noua) cu atat este mai puternica.
Kitsune
Hanzoku si Kitsune
Cele mai vechi si mai renumite povestiri despre femeia vulpe pot fi gasite in Konjaku Monogatari, o colectie de povesti si povestiri scrisa in jurul anilor 1000, la sfarsitul perioadei Heian jidai. Colectia de basme include povesti indiene, chineze si japoneze.
O legenda raspandita despre kitsune, una dintre putinele cu final fericit, suna asa:
Ono, un locuitor din Mino, era in cautarea femeii ideale pentru a o lua de nevasta. Nu i-au placut nici una dintre localnice si, pornind in cautare pe alte meleaguri, a intalnit o femeie frumoasa in timp ce traversa o campie mlastinoasa. Ono a placut-o si a cerut-o de nevasta iar femeia (kitsune) a acceptat, mutandu-se in casa sotului. La scurt timp nevasta lui Ono a nascut un baiat. Dupa nasterea copilului, cainele acestuia a inceput sa dea semne de neliniste in preajma femeii, care l-a implorat de nenumarate ori pe barbat sa-l goneasca deoarece se teme ca acesta o va musca. Ono nu a ascultat de rugamintile acesteia si a tinut cainele, care intr-o zi s-a repezit sa o muste pe sotia lui. In acea clipa nevasta s-a transformat inapoi in vulpe si, sarind gardul curtii, a fugit.
Se spune ca Ono a strigat-o dupa aceasta "Poti avea infatisare de vulpe, insa esti mama copilului meu si te iubesc. Vino oricand inapoi, aici vei fi mereu binevenita." Kitsune s-a intors noaptea si a dormit in bratele sotului ei iar dimineata a fugit iarasi de frica cainelui, si de atunci la fel in fiecare noapte.
In japoneza clasica, kitsu-ne inseamna "vino si dormi" iar ki-tsune inseamna "vine (se intoarce) mereu". In legendele japoneze kitsune sunt descrise ca fiind fiinte foarte inteligente care traiesc mult si au puteri magice. Nu sunt considerate ca apartinand lumii spiritelor, ci mai degraba a celor vii, dar exista si povestiri care o descriu ca pe un spirit ce isi posedeaza victimele. Acestea (victimele) sunt intotdeauna tinere femei iar kitsune ii poseda intrand in corpul acestora pe sub unghii ori prin sani iar trasaturile fetei li se aseamana tot mai mult cu chipul vulpii.
Kitsune
Kitsune
Se spune ca vuplile pot deveni kitsune dupa ce implinesc 100 de ani (50, conform altor legende) si atunci isi pot schimba infatisarea. Acestea aleg sa se metamorfozeze in femei frumoase, tinere atragatoare ori mosnegi batrani. De multe ori insa pot fi recunoscute ca fiind kitsune, dupa anumite caracteristici ce le dau de gol; parul lor poate fi asemanator blanii vulpii, ori umbra acestora poate avea forma vulpii ori o reflexie in apa poate afisa infatisarea ei de vulpe. Se spune si ca unele kitsune nu reusesc sa-si ascunda bine coada.
In zilele noastre kitsune au castigat popularitate prin intermediul desenelor animate japoneze (manga, hentai) si al jocurilor video.

Jorōgumo (se scrie 絡新婦) este un demon japonez asemanator succubilor. Conform unor istorisiri infatisarea adevarata a demonului este cea a unui paianjen insa acesta se poate transforma intr-o femeie seducatoare. Numele acestui demon inseamna de fapt femeie usoara dar are si alte variatii mai dure precum curva paianjen.
Jorōgumo
Jorōgumo cantand la lauta
Legendele din timpul perioadei Tokugawa - sau Edo - intre anii 1603 si respectiv 1868 spun ca Jorōgumo isi atragea victimele, barbatii, in lacasuri izolate. Aici incepea sa le cante din lauta si, distragandu-le atentia cu farmecul cantecului ei, ii infasura in panza de paianjen urmand sa-i manance mai tarziu, cand i-ar fi fost foame. Tot in aceasta perioada s-au scris majoritatea legendelor despre acest succubus, unele dintre cele mai cunoscute fiind Taihei-Hyakumonogatari si Tonoigusa.
Originea acestui demon sta la baza credintei japoneze conform careia, dupa inplinirea a 400 de ani, paienjenii capata puteri supranaturale. Astfel ei, pentru a-si captura victimele mai usor, iau infatisarea fie a unor femei atragatoare ce incearca sa se marite cu cate un samurai, fie a unei tinere mame ce-si care copilul intr-un sac, pe spate. Acest sac se dovedeste a fi, conform povestirilor din perioada Tokugawa, sacul cu oua al paianjenului. Uneori demonul este infatisat ca fiind o creatura jumatate femeie, jumatate paianjen.
Alta legenda a acestui demon suna cam asa:
Un localnic dintr-un sat apropiat de cascada Jōren (din Izu, Shizuoka) s-a aprit la poalele cascadei pentru a se odihni si si-a scufundat picioarele in apa. Imediat dupa acesta, din apa au aparut panze de paianjen ce au inceput a se incolaci in jurul picioarelor acestuia. Omul a rupt cu greu atele si le-a legat de o buturuga de pe marginea apei, insa o forta de sub ape a tras buturuga in apa.
Dupa aceasta intamplare localnicii din zona au prins a se teme de locul respectiv si au ocolit cascada, insa intr-o zi un padurar o trecut pe acolo si, taind lemne pe marginea lacului, si-a scapat toporul in apa. Desi a incercat sa-l caute, scufundandu-se in apele cascadei, acesta nu a mai gasit toporul, pana cand, din apele cascadei a aparut o femeie frumoasa care, inapoindu-i toporul, i-a cerut acestuia sa nu povesteasca nimanui despre ea.
Zilele au trecut si padurarul si-a tinut promisiunea, insa intr-o zi fiind baut a uitat de cuvintele frumoasei din ape si le-a spus prietenilor despre aceasta. Padurarul a cazut atunci intr-un somn adanc si nu s-a mai trezit niciodata.
Jorōgumo
Jorōgumo si victima ei
Alta varianta a acestei legende spune ca padurarul s-a indragostit de demonul de sub ape si a urmat s-o viziteze zilnic la cascada, lacasul acesteia. Pe masura ce timpul trecea padurarul devenea tot mai slabit, pierzandu-si puterile. Un calugar de la un templu budist si-a dat seama de transformarea padurarului si a pornit cu acesta spre cascada, pentru a-l scapa de vraja lui Jorōgumo. Pe marginea lacului de la poalele cascadei calugarul a inceput a citi sutrele budiste incercand sa rupa vraja, dar din apa au iesit atele de paianjen ale demonului ce au incercat sa-l traga pe acesta in adancuri. In cele din urma calugarul rupe vraja si paianjenul demon isi trage panza in apa, eliberandu-l pe padurar. Cu toate ca padurarul si-a dat seama ca femeia pe care o iubea era de fapt un demon, acesta nu reusea sa uite de ea. Chinuit de dorul acesteia, el cere ajutorul unui tengu - alta creatura legendara japoneza, de multe ori infatisata avand chipul rosu si nasul lung. Tengu interzice dragostea celor doi dar nu il poate ajuta pe padurar sa uite, iar in final acesta se intoarce la cascada pentru a se regasi cu femeia demon. Aici insa paianjenul il prinde in plasa si-l trage la fundul apei, de unde acesta nu a mai iesit.
In mitologia japoneza exista multe povestiri despre copaci smulsi de pe marginea apei si transi in adancuri si nu toate legendele o infatiseaza pe Jorōgumo ca fiind demonica. In Kashikobuchi Jorōgumo este considerata protectoarea apelor si oamenii ii aduc ofrande ca si zeilor pentru a-i proteja de inec.