Facebook | Google+ | Twitter | Pinterest
informatii despre succubus japonez

japonez

Se afișează postările cu eticheta japonez. Afișați toate postările

Kitsune este un succubus (demon feminin) japonez asemanator lui Huli jing din mitologia chineza. Kitsune inseamna, in japoneza, vulpe.
Legende despre femei-vulpe se regasesc peste tot in Asia, nu doar in China si Japonia, ci si in alte tari precum Korea si India, iar femeia-vulpe cu noua cozi are diverse descrieri in aceste povestiri. Kitsune este amagitoare si inselatoare (precum vulpea) sau poate fi un gardian loial, un prieten de incredere, o amanta sau o nevasta fidela. Se spune ca Kitsune, cu cat are mai multe cozi (maximul acestora fiind noua) cu atat este mai puternica.
Kitsune
Hanzoku si Kitsune
Cele mai vechi si mai renumite povestiri despre femeia vulpe pot fi gasite in Konjaku Monogatari, o colectie de povesti si povestiri scrisa in jurul anilor 1000, la sfarsitul perioadei Heian jidai. Colectia de basme include povesti indiene, chineze si japoneze.
O legenda raspandita despre kitsune, una dintre putinele cu final fericit, suna asa:
Ono, un locuitor din Mino, era in cautarea femeii ideale pentru a o lua de nevasta. Nu i-au placut nici una dintre localnice si, pornind in cautare pe alte meleaguri, a intalnit o femeie frumoasa in timp ce traversa o campie mlastinoasa. Ono a placut-o si a cerut-o de nevasta iar femeia (kitsune) a acceptat, mutandu-se in casa sotului. La scurt timp nevasta lui Ono a nascut un baiat. Dupa nasterea copilului, cainele acestuia a inceput sa dea semne de neliniste in preajma femeii, care l-a implorat de nenumarate ori pe barbat sa-l goneasca deoarece se teme ca acesta o va musca. Ono nu a ascultat de rugamintile acesteia si a tinut cainele, care intr-o zi s-a repezit sa o muste pe sotia lui. In acea clipa nevasta s-a transformat inapoi in vulpe si, sarind gardul curtii, a fugit.
Se spune ca Ono a strigat-o dupa aceasta "Poti avea infatisare de vulpe, insa esti mama copilului meu si te iubesc. Vino oricand inapoi, aici vei fi mereu binevenita." Kitsune s-a intors noaptea si a dormit in bratele sotului ei iar dimineata a fugit iarasi de frica cainelui, si de atunci la fel in fiecare noapte.
In japoneza clasica, kitsu-ne inseamna "vino si dormi" iar ki-tsune inseamna "vine (se intoarce) mereu". In legendele japoneze kitsune sunt descrise ca fiind fiinte foarte inteligente care traiesc mult si au puteri magice. Nu sunt considerate ca apartinand lumii spiritelor, ci mai degraba a celor vii, dar exista si povestiri care o descriu ca pe un spirit ce isi posedeaza victimele. Acestea (victimele) sunt intotdeauna tinere femei iar kitsune ii poseda intrand in corpul acestora pe sub unghii ori prin sani iar trasaturile fetei li se aseamana tot mai mult cu chipul vulpii.
Kitsune
Kitsune
Se spune ca vuplile pot deveni kitsune dupa ce implinesc 100 de ani (50, conform altor legende) si atunci isi pot schimba infatisarea. Acestea aleg sa se metamorfozeze in femei frumoase, tinere atragatoare ori mosnegi batrani. De multe ori insa pot fi recunoscute ca fiind kitsune, dupa anumite caracteristici ce le dau de gol; parul lor poate fi asemanator blanii vulpii, ori umbra acestora poate avea forma vulpii ori o reflexie in apa poate afisa infatisarea ei de vulpe. Se spune si ca unele kitsune nu reusesc sa-si ascunda bine coada.
In zilele noastre kitsune au castigat popularitate prin intermediul desenelor animate japoneze (manga, hentai) si al jocurilor video.

Jorōgumo (se scrie 絡新婦) este un demon japonez asemanator succubilor. Conform unor istorisiri infatisarea adevarata a demonului este cea a unui paianjen insa acesta se poate transforma intr-o femeie seducatoare. Numele acestui demon inseamna de fapt femeie usoara dar are si alte variatii mai dure precum curva paianjen.
Jorōgumo
Jorōgumo cantand la lauta
Legendele din timpul perioadei Tokugawa - sau Edo - intre anii 1603 si respectiv 1868 spun ca Jorōgumo isi atragea victimele, barbatii, in lacasuri izolate. Aici incepea sa le cante din lauta si, distragandu-le atentia cu farmecul cantecului ei, ii infasura in panza de paianjen urmand sa-i manance mai tarziu, cand i-ar fi fost foame. Tot in aceasta perioada s-au scris majoritatea legendelor despre acest succubus, unele dintre cele mai cunoscute fiind Taihei-Hyakumonogatari si Tonoigusa.
Originea acestui demon sta la baza credintei japoneze conform careia, dupa inplinirea a 400 de ani, paienjenii capata puteri supranaturale. Astfel ei, pentru a-si captura victimele mai usor, iau infatisarea fie a unor femei atragatoare ce incearca sa se marite cu cate un samurai, fie a unei tinere mame ce-si care copilul intr-un sac, pe spate. Acest sac se dovedeste a fi, conform povestirilor din perioada Tokugawa, sacul cu oua al paianjenului. Uneori demonul este infatisat ca fiind o creatura jumatate femeie, jumatate paianjen.
Alta legenda a acestui demon suna cam asa:
Un localnic dintr-un sat apropiat de cascada Jōren (din Izu, Shizuoka) s-a aprit la poalele cascadei pentru a se odihni si si-a scufundat picioarele in apa. Imediat dupa acesta, din apa au aparut panze de paianjen ce au inceput a se incolaci in jurul picioarelor acestuia. Omul a rupt cu greu atele si le-a legat de o buturuga de pe marginea apei, insa o forta de sub ape a tras buturuga in apa.
Dupa aceasta intamplare localnicii din zona au prins a se teme de locul respectiv si au ocolit cascada, insa intr-o zi un padurar o trecut pe acolo si, taind lemne pe marginea lacului, si-a scapat toporul in apa. Desi a incercat sa-l caute, scufundandu-se in apele cascadei, acesta nu a mai gasit toporul, pana cand, din apele cascadei a aparut o femeie frumoasa care, inapoindu-i toporul, i-a cerut acestuia sa nu povesteasca nimanui despre ea.
Zilele au trecut si padurarul si-a tinut promisiunea, insa intr-o zi fiind baut a uitat de cuvintele frumoasei din ape si le-a spus prietenilor despre aceasta. Padurarul a cazut atunci intr-un somn adanc si nu s-a mai trezit niciodata.
Jorōgumo
Jorōgumo si victima ei
Alta varianta a acestei legende spune ca padurarul s-a indragostit de demonul de sub ape si a urmat s-o viziteze zilnic la cascada, lacasul acesteia. Pe masura ce timpul trecea padurarul devenea tot mai slabit, pierzandu-si puterile. Un calugar de la un templu budist si-a dat seama de transformarea padurarului si a pornit cu acesta spre cascada, pentru a-l scapa de vraja lui Jorōgumo. Pe marginea lacului de la poalele cascadei calugarul a inceput a citi sutrele budiste incercand sa rupa vraja, dar din apa au iesit atele de paianjen ale demonului ce au incercat sa-l traga pe acesta in adancuri. In cele din urma calugarul rupe vraja si paianjenul demon isi trage panza in apa, eliberandu-l pe padurar. Cu toate ca padurarul si-a dat seama ca femeia pe care o iubea era de fapt un demon, acesta nu reusea sa uite de ea. Chinuit de dorul acesteia, el cere ajutorul unui tengu - alta creatura legendara japoneza, de multe ori infatisata avand chipul rosu si nasul lung. Tengu interzice dragostea celor doi dar nu il poate ajuta pe padurar sa uite, iar in final acesta se intoarce la cascada pentru a se regasi cu femeia demon. Aici insa paianjenul il prinde in plasa si-l trage la fundul apei, de unde acesta nu a mai iesit.
In mitologia japoneza exista multe povestiri despre copaci smulsi de pe marginea apei si transi in adancuri si nu toate legendele o infatiseaza pe Jorōgumo ca fiind demonica. In Kashikobuchi Jorōgumo este considerata protectoarea apelor si oamenii ii aduc ofrande ca si zeilor pentru a-i proteja de inec.

Honne-onna
Honne-onna
Honne-onna este o aparitie demonica ce apare in cultura japoneza; numele ei inseamna femeia schelet.
Honne-onna ia forma unei femei frumoase si seducatoare si astfel isi ademeneste victimele, barbatii, si apoi le suge energia vitala si viata, ucigandu-i.

Shikome
Shikome
Yomotsu-shikome (zgripturoaica lui Yomi), sau Yomotsu-hisame, apare in mitologia japoneza. Conform diverselor legende japoneze, opt shikome au fost trimise de catre Izanami sa-l aduca inapoi in iad pe Izanagi.
Shikome sunt descrise ca fiind demoni de sex feminin, foarte infricosatoare si salbatice. Legenda lui Izanami este similara din multe puncte de vedere cu cea a lui Orfeu si Euridice. Shikomele sunt asemanatoare furiilor din legendele trace care l-au sfasiat pe Orfeu in bucati. Insa demonii shikome reprezinta o furie divina si nu poseda senzualitatea si "farmecul" furiilor aflate in slujba lui Dionisos din legendele trace. In versiunea japoneza a acestei legende Izanagi reuseste sa scape.