Facebook | Google+ | Twitter | Pinterest
informatii despre succubus demon

demon

Se afișează postările cu eticheta demon. Afișați toate postările

Patasola este inca un demon feminin din America de Sud, o creatura vampirica al carui nume s-ar traduce in "un picior". Se spune ca acesta monstru isi face traiul in jungla si ca apare sub forma unei femei frumoase si seducatoare barbatilor (vanatori, padurari etc) care se gandesc la sex. Dupa ce ii atrage pe acestia pe taramul ei, isi dezvaluie adevarata fata infricosatoare si, insetata de sange si carne de om, isi devoreaza victima.
La Patasola
Denumita si La Tunda (Columbia si alte regiuni), La Patasola isi mai face veacul si prin munti si diverse alte zone salbatice, rar calcate de om. De multe ori aceasta nu se arata direct, ci incearca mai intai sa abata drumetii din drumul lor, astupand cararile padurarilor din padure sau ademenind copoii vanatorilor pe urme false. Desi este caracterizata ca fiind necrutatoare cu victimele sale, Patasola este n general privita ca o protectoare a naturii si care ataca doar pe cei ce ii calca taramul.
In ciuda faptului ca are doar un picior, monstrul se poate deplasa destul de usor iar in jungla deasa unde salasluieste poate fi foarte agila. Patasola mai este descrisa ca avand un singur san, ochii mari si bulbucati, nasul coroiat, buze groase si colti ascutiti ca de felina, iar parul acesteia este de regula valvoi, ciufulit. In afara de aspectul de tanara femeie atragatoare acest demon isi mai poate schimba infatisarea si diverse animale, precum un caine mare si negru sau o vaca neagra.

Legenda Patasolei

Patasola
Originea exacta a mitului La Patatola nu se stie deoarece exista multe variatii ale acesteia, dar majoritatea o descriu pe aceasta ca fiind - pe cand era in viata - o femeie adultera sau cu naravuri usoare. Astfel se spune ca ar fi sedus atat barbati cat si femei, si ar fi fost atat de nemiloasa incat in cele din urma satenii din satul ei i-ar fi taiat un picior, pe care apoi l-au aruncat in foc.
In alta legenda Patasola a fost o mama ce si-a ucis pruncul doar pentru a fi acceptata de barbatul pe care il iubea. A fost apoi izgonita in salbaticie drept pedeapsa.
Mai exista povesti conform carora si-ar fi inselat sotul chiar cu patronul acestuia, iar cand acesta si-a dat seama i-ar fi omorat pe amandoi. Insa toate legendele au in comun faptul ca femeia ce urma sa devina Patasola a fost mutilata, fiindu-i amputat piciorul aproape de sold.
Cei care nu cred in existenta acestui demon sustin ca mitul a fost creat si s-a raspandit in folclorul popoarelor din zona pentru a preveni ca barbatii sa fie sedusi de femei dar si de a introduce unele norme de conduita sexuala in special claselor de jos. Astfel se spune ca daca un barbat planuieste sa aiba o relatie extra conjugala cu o femeie si La Patasola se afla in apropiere, acesta va sfarsi devorat de aceasta in cel mai bestial mod posibil.

Soucouyant, sau Soucriant dupa cum este cunoscuta in Dominica, Trinidad, Guadalupe este un fel de Muma-Padurii insetata de sange, o vrajitoare batrana vampir. In alte parti din insulele marii Caraibelor este cunoscuta ca si Ole-Higue ori Loogaroo.
Soucouyant
Soucouyant isi poate schimba forma iar cea de batrana vrajitoare nu este infatisarea ei reala. Aceasta apare doar ziua in aceasta forma, de batrana vampir, insa odata cu lasarea serii isi leapada acest chip se ia forma unei mingi de foc, ce poate fi vazuta traversand cerul noptii in cautarea urmatoarei victime. Demonul intra in casele victimelor prin orice locusor poate, fie o crapatura in perete, in poate sau chiar pe gaura cheii.
Odata intrata in locuinta victimei sale, aratarea suge sangele victimei adormite de la maini, picioare sau partile mai moi ale corpului, lasand urme asemanatoare unor vanatai. Asemanator vampirilor, daca demonul ii suge prea mult sange victimei iar aceasta moare, victima se va transforma la randul ei in soucouyant. Cateodata aceasta (victima) este secata de tot de pofta de sange a demonului iar soucouyant isi insuseste pielea acesteia pentru a folosi pe timp de zi.
Demonul practica si magia neagra, vrajitoria si voodoo iar pentru a-si intari fortele schimba sangele supt de la victime cu puteri magice de la alti demoni, precum Bazil - Bazil este un alt tip de demon ce traieste in copacii tropicali Bambox.
SoucouyantPentru a se apara de acest demon, oamenii lasa in jurul casei sau la rascrucile de drumuri din sate gramezi de orez. Conform legendei Soucouyant va fi obligata sa aleaga acest orez, bob cu bob, pentru a putea trece mai departe. Sarcina aceasta nu poate fi terminata pana la apusul soarelui si atunci, la schimbarea formei in cea de glob de foc, demonul este dezvaluit. Insa pentru a o distruge complet, trebuie presarata sare vrajita pe pielea acesteia, dupa ce aceasta o va lepada si se va tranforma. Astfel demonul nu va mai putea imbraca aceasa piele si va muri odata cu rasaritul soarelui.
Pielei unui soucouyant este considerata foarte valoroasa deoarece este un incredient rar in prepararea vrajilor si al magiei negre.

Originea mitului Soucouyant

Se crede ca legenda acestui demon a fost importata in Caraibe de la miturile franceze cu vampiri. Legendele europene cu vampiri amestecate cu cele ale sclavilor africani au dat nastere demonului Soucouyant. Numele de Loogaroo se presupune a se trage din francezul Loup-garou (varcolac)  si apare si in folclorul din Mauritius. In Suriname acest demon este cunoscut ca Asema.

Fermecatoarea Moura (moura encantada) este o fiinta supranaturala ce pare in povestirile galice si portugheze. Moura apare de obicei fredonand cantece si pieptanandu-si parul cu un pieptene de aur. Parul acesteia este descris ca fiind lung, galben ca aurul sau negru, de culoarea noptii. In Galitia parul demonului este mai degraba rosu.
Moura Sarpe
Moura sunt sufletele vrajite ale unor fecioare care au fost insarcinate de catre mauri sa pazeasca tezaurele ascunse de catre acestia, inainte de a se indrepta catre Mourama. Legendele le descriu ca fiind de o frumusete coplesitoare, asemanatoare unor printese periculos de seducatoare. In unele legende se spune ca acestea isi pot schimba forma. Acesti demoni fermecatori pot fi intalniti facandu-si datoria de paza la capuri de poduri, castele, pesteri, izvoare, rauri sau oriunde maurii si-ar fi ascuns bogatiile.
Mourama este a doua lume, o lume a mortilor si a supranaturalului, o lume de basm ce se gaseste sub pamant.
Legendele Mourei au origini stravechi, inca dinaintea perioadei Imperiului Roman. Desi majoritatea legendelor au disparut odata cu aparitia si raspandirea crestinismului, aproape fiecare orasel din Portugalia si Galitia are o povestire despre Moura.
Originea numelui acestui spirit nu a fost stabilita cu exactitate, existand mai multe variante. Moura ar putea proveni de la mortuu (latina) sau morto (portugheza) care inseamna mort, ori de la mahra (celta) ce inseamna spirit. Insa mouro este si sinonim cu musulman.
Cateva variatiuni ale acestui succubus:
Moura
  • Printesa Moura: este descrisa ca avand corp de sarpe si parul lung si blond. In unele legende (majoritatea portugheze) frumoasa printesa musulmana se indragosteste de un print crestin, in altele printesa musulmana isi are castelul sub pamant iar iubitul ei este un maur. Legenda printesei Moura incearca de cele mai ulte ori sa explice crearea vreunui oras cau a unei cetati ori nasterea unor personaje istorice.
  • Moura-fiandeira: este descrisa carand pietre pe cap si este considerata a fi intemeietoarea megalitilor sai dolmenelor, constreuctii ce dateaza din paleolitic. Se crede ca inca salasluiesc in preajma acestor monumente istorice. De altfel, s-au gasit monezi in unele din aceste cetatui care poarta denumirea medaliile Mourei.
  • Pedra-Moura: sau Moura de Piatra isi are lacasul in pietre si se spune ca daca cineva sade pe una din pietrele Mourei, acesta va aduce un blestem in casa in care intra si toate animalele din acea casa vor muri. Uneori aceasta Moura este descrisa ca sezand ea insasi pe o piatra care poate pluti pe apa. Comoara pe care o pazestre se gaseste sub piatra ori in piatra acesteia.
  • Moura-serpente: apare de obicei sub forma de sarpe, ori jumatate sarpe jumatate femeie si se spune ca ii place sa i se ofere lapte. Insa Sarpele Moura poate aparea si ca alt animal, precum caine, capra sau cal, fiind capabila sa se transforme in aproape tot ce doreste.
  • Moura-Mãe: sau Mama Moura este aparitia unei tinere frumoase insarcinate in cautarea unei moase sau a oricarui vrea sa o ajute la nastere. Aceasta promite bogatii celui care o va ajuta sa nasca.
  • Moura-Velha: mai putin populara, legendele despre Batrana Moura nu mai sunt atat de raspandite si majoritatea dispar incet-incet.
  • Moura-lavadeira: Moura Spalatoreasa poate fi vazuta pe marginea apelor, punand la uscat rufele proaspat spalate. Rufele acesteie sunt de culoare alba.
Se mai spune ca Moura apare uneori ca o calugarita imbracata in alb.
Bogatiile Mourei pot fi obtine daca cineva ii ofera ajutorul acesteia, ca si rasplata, ori poate fi furat de la aceasta sau gasit, presupund ca Moura nu este prin preajma. Ziua nasterii Sfantului Ioan Botezatorul este ziua in care se crede ca Moura apare cel mai des, impreuna cu comoara ei, si este posibila desfacerea vrajii acesteia.
Pentru a desface vraja Mourei, acesta poate cere sa fie sarutata, sa i se ofere paine sau lapte ori poate cere ca cel ce doreste sa rupa blestemul sa indeplineasca o anumita sarcina, ca de exemplu rostirea unui cuvant vrajit ce o va dezlega pe aceasta.

Jorōgumo (se scrie 絡新婦) este un demon japonez asemanator succubilor. Conform unor istorisiri infatisarea adevarata a demonului este cea a unui paianjen insa acesta se poate transforma intr-o femeie seducatoare. Numele acestui demon inseamna de fapt femeie usoara dar are si alte variatii mai dure precum curva paianjen.
Jorōgumo
Jorōgumo cantand la lauta
Legendele din timpul perioadei Tokugawa - sau Edo - intre anii 1603 si respectiv 1868 spun ca Jorōgumo isi atragea victimele, barbatii, in lacasuri izolate. Aici incepea sa le cante din lauta si, distragandu-le atentia cu farmecul cantecului ei, ii infasura in panza de paianjen urmand sa-i manance mai tarziu, cand i-ar fi fost foame. Tot in aceasta perioada s-au scris majoritatea legendelor despre acest succubus, unele dintre cele mai cunoscute fiind Taihei-Hyakumonogatari si Tonoigusa.
Originea acestui demon sta la baza credintei japoneze conform careia, dupa inplinirea a 400 de ani, paienjenii capata puteri supranaturale. Astfel ei, pentru a-si captura victimele mai usor, iau infatisarea fie a unor femei atragatoare ce incearca sa se marite cu cate un samurai, fie a unei tinere mame ce-si care copilul intr-un sac, pe spate. Acest sac se dovedeste a fi, conform povestirilor din perioada Tokugawa, sacul cu oua al paianjenului. Uneori demonul este infatisat ca fiind o creatura jumatate femeie, jumatate paianjen.
Alta legenda a acestui demon suna cam asa:
Un localnic dintr-un sat apropiat de cascada Jōren (din Izu, Shizuoka) s-a aprit la poalele cascadei pentru a se odihni si si-a scufundat picioarele in apa. Imediat dupa acesta, din apa au aparut panze de paianjen ce au inceput a se incolaci in jurul picioarelor acestuia. Omul a rupt cu greu atele si le-a legat de o buturuga de pe marginea apei, insa o forta de sub ape a tras buturuga in apa.
Dupa aceasta intamplare localnicii din zona au prins a se teme de locul respectiv si au ocolit cascada, insa intr-o zi un padurar o trecut pe acolo si, taind lemne pe marginea lacului, si-a scapat toporul in apa. Desi a incercat sa-l caute, scufundandu-se in apele cascadei, acesta nu a mai gasit toporul, pana cand, din apele cascadei a aparut o femeie frumoasa care, inapoindu-i toporul, i-a cerut acestuia sa nu povesteasca nimanui despre ea.
Zilele au trecut si padurarul si-a tinut promisiunea, insa intr-o zi fiind baut a uitat de cuvintele frumoasei din ape si le-a spus prietenilor despre aceasta. Padurarul a cazut atunci intr-un somn adanc si nu s-a mai trezit niciodata.
Jorōgumo
Jorōgumo si victima ei
Alta varianta a acestei legende spune ca padurarul s-a indragostit de demonul de sub ape si a urmat s-o viziteze zilnic la cascada, lacasul acesteia. Pe masura ce timpul trecea padurarul devenea tot mai slabit, pierzandu-si puterile. Un calugar de la un templu budist si-a dat seama de transformarea padurarului si a pornit cu acesta spre cascada, pentru a-l scapa de vraja lui Jorōgumo. Pe marginea lacului de la poalele cascadei calugarul a inceput a citi sutrele budiste incercand sa rupa vraja, dar din apa au iesit atele de paianjen ale demonului ce au incercat sa-l traga pe acesta in adancuri. In cele din urma calugarul rupe vraja si paianjenul demon isi trage panza in apa, eliberandu-l pe padurar. Cu toate ca padurarul si-a dat seama ca femeia pe care o iubea era de fapt un demon, acesta nu reusea sa uite de ea. Chinuit de dorul acesteia, el cere ajutorul unui tengu - alta creatura legendara japoneza, de multe ori infatisata avand chipul rosu si nasul lung. Tengu interzice dragostea celor doi dar nu il poate ajuta pe padurar sa uite, iar in final acesta se intoarce la cascada pentru a se regasi cu femeia demon. Aici insa paianjenul il prinde in plasa si-l trage la fundul apei, de unde acesta nu a mai iesit.
In mitologia japoneza exista multe povestiri despre copaci smulsi de pe marginea apei si transi in adancuri si nu toate legendele o infatiseaza pe Jorōgumo ca fiind demonica. In Kashikobuchi Jorōgumo este considerata protectoarea apelor si oamenii ii aduc ofrande ca si zeilor pentru a-i proteja de inec.

Huldra, un demon succubus din folclorul scandinava, este o zana a padurii a carei forma umana este cea a unei femei seducatoare. Numele ei este derivat dintr-un cuvant ce inseamna ascuns, acoperit. In mitologia norvegiana aceasta aparitie poarta denumirea de skogsfru ori skovfrue si inseamna Doamna Padurii. In cea norvegiana se numeste skogsrå ce inseamna Spiritul Padurii ori Tallemaja, Spiritul Pinului (de la padurile de pini). In Germania demonul padurii se numeste holda iar perechea acesteia, demonul masculin, huldu.
Huldra
Aceste demon al padurii, huldra, este descris ca fiind o femeie de o frumusete covarsitoare, care de multe ori este nu poarta nici un vesmand si poarta parul lung despletit. Uneori este descrisa ca avand coada de vaca ori de vulpe, iar in nordul Suediei legendele despre aceasta zana a padurii spun ca aceasta are spatele acoperit de scoarta de copac. In Norvegia aparitia huldrei a fost descrisa ca semanand cu o... laptareasa ce poarta haine obisnuite, ca orice alta fata de fermier din zona, singura diferenta fiind ca este foarte frumoasa si atragatoare.
O legenda Suedeza ce o prezinta pe huldra ca fiind generoasa si recunoscatoare suna asa:
Un baiat, mergand la pescuit la un lac in padure, nu a avut noroc si nu a prins nici un peste. Vazand o femeie de o frumusete rapitoare, baiatul s-a oprit s-o priveasca, uitand si sa respire. Insa a vazut ca de sub fusta acesteia atarna o coada de vulpe. Atunci si-a dat seama ca femeia era, de fapt, huldra si, stiind ca huldra este sensibila la discutiile despre aspectul ei, in principal despre coada, i-a spus acesteia ca de sub fusta ii atarna si i se vad desuurile, si nu coada. Femeia i-a multumit frumos si, dupa ce si-a ridicat si si-a ascuns coada sub fusta, l-a sfatuit pe baioat sa pescuiasca pe partea cealalta a lacului. Baiatul a facut intocmai si a prins o gramada de peste. Aceasta a fost recunostinta huldrei fata de bunele maniere ale baiatului.
Huldra
In unele povestiri huldra se spune ca se marita cu unul dintre fermierii satului, acesta fiind fermecat de frumusetea acesteia. Insa stralucirea huldrei dispare in clipa nuntii, cand aceasta este nevoita sa intre in biserica ori cand preotul ce oficiaza casatoria o atince pe aceasta.
Se spune si ca huldra va pedepsi pe oricine o tradeaza, dupa cum si povestile despre un tanar din Sigdal, care dupa ce avut o legatura amoroasa cu huldra si i-a promis acesteia ca o va lua de sotie, s-a laudat tuturor prietenilor si celor din sat; huldra afland acest lucru l-a biciuit pe acesta cu coada ei de vaca peste urechi. Cel ce urma sa-i fie logodnic si-a pierdut auzul si luciditatea dupa aceasta pedeapsa a huldrei.

Clíodhna (Clídna, Clionadh, Clíodna, Clíona, sau Cleena in limba engleza), succubus din mitologia irlandeza este considerata stapana zanelor dealurilor (Banshee). Aceasta categorie de demoni apar pentru a prevesti o nenorocire ori un deces si sunt asociate in general cu prevestirile rele si cu moartea. Totusi, in unele legende irlandeze, Clíodhna apare ca o zana buna, o zeita a frumusetii si iubirii. Aceste legende spun ca zana zeita are trei pasari de culori diverse ce traiesc si se hranesc cu fructele unui mar din Taramul Fagaduintei, un taram de basm care in irlandeza se numeste Tir Tairngire.
Clíodhna
Clíodhna
Legenda zeitei spune ca acesta paraseste Taramul Fagaduintei pentru a se gasi cu iubitul ei din lumea muritorilor, pe nume Ciabhán. Insa, auzind cantecul unui menestrel din portul County Cork adoarme. Exista diverse legende ale lui Clíodhna si unele spun ca aceasta adormind, se ineaca in valurile marii; de aceea mareea poarta denumirea de valul lui Clíodhna  (Tonn Chlíodhna).
Unii spun ca legendele lui Clídna sunt inspirate din legendele zeitei galice Clutonda (ori Clutondae).
Despre aceasta zeitate prevestitoare de rele au scris Blarney Stone, John O'Donovan, Michael Collins si multi alti scriitori.

Rusalka este o aparitie demonica de sex feminin ce apare in folclorul si mitologia slava si este asemuita cu o femeie fantoma, nimfa apelorsuccubus sau sirena. In majoritatea legendelor ruse se spune ca rusalka este o femeie-peste ce-si are salasul pe fundul raurilor. Aceste nimfe ale apelor ies noaptea la suprafata si, cantand si dansand pe pajistile de pe marginea apelor, ademenesc prin vraja lor tinerii chipesi care au ghinionul sa se afle in apropiere. Acestia sunt vrajiti sa le urmeze pe rusalki (sau rusalky, la plural) in apele de unde acestea au iesit si acolo isi gasesc sfarsitul.

Rusalka - origini

Rusalka
De cele mai multe ori rusalki sunt caracterizate ca fiind forte demonice necurate. Conform lui Zelenin rusalki pot deveni femei ce au decedat violent, ca de exemplu femeile care se sinucid din dragoste sau tinerele nemaritate insarcinate. Alteori sunt descrise ca fiind doar aparitii fantomatice ale femeilor care au murit inecate si al caror spirit s-a intors pentru a bantui locul mortii; acestea nu sunt intotdeauna malefice.
Rusalki pot deveni si copiii nou nascuti nebotezati ucisi prin inec de mamele lor, care de cele mai multe ori sunt tinere nemaritate. Acestia bantuie locul inecului si padurile din preajma cautand sa fie botezati pentru a se putea ridica la cer si pot fi periculosi, atacand pe cei care se apropie de ei.

Rusalka - descriere

Desi principalul loc al aparitiei rulakilor este apa in care s-au inecat, acestea pot iesi din ape noaptea, cand se metamorfozeaza in femei, si pot fi vazute dansand, cantand catarate in copacii din apropierea apei sau pieptanandu-si parul pe marginea apei.
In unele istorisiri nimfele au ochii verzi, patrunzatori, insa in altele sunt descrise ca avand pielea alba, aproape transparenta, cu ochii de aceeasi culoare, neavand irisi. Parul lor este verde sau auriu si de obicei ud. Rusalka nu poate trai mult timp pe uscat, fiind nevoita sa se intoarca in ape inainte de a se i se usca parul, altfel va muri definitiv. Se spune si ca pieptenele acestora are puteri magice, ajutand-o pe rusalka sa-si mentina parul ud atunci cand este la suprafata.
Victimele preferate ale rusalki sunt barbatii si copiii. Pe primii ii ademenesc cu cantece si dansuri, iar pe copii cu cosuri de fructe. Barbatii cazuti in mrejele zanelor apelor mor de obicei in bratele acestora. dar se spune ca unii mor doar auzindu-le rasul; alte mituri spun ca pe altii rusalki ii gadila pana ce acestia mor de... ras.
Rusalki sunt descrise diferit, in toata Rusia. In Ucraina acestea sunt legate in general de ape, pe cand in Belarus sunt legate de paduri si campii. Deasemenea, daca pamantul este fertil, rusalki apar ca femei goale, atragatoare, pe cand in zonele secetoase acestea sunt asemuite unor amazoane cu caracteristici mai degraba masculine. In nordul Rusiei sunt descrise de multe ori ca fiind urate si acoperite de par.

Rusal'naia - saptamana rusalkiilor

Popobawa, sau Popo Bawa, este un spirit malefic care a aparut prima data in insula Pemba, Tanzania, si a cunoscut o popularizare masiva in anii 1995, cand a ajuns sa fie cunoscut si temut si de locuitorii insulelor arhipeleagului Zanzibar, Dar es Salaam si multe alte localitati de pe coasta de est a Africii.

Demonul incubus Popobawa

Popobawa
Popobawa ~ Popo Bawa
Denumirea de popobawa vine din swahili si inseamna aripa de liliac: popo - liliac, bawa - aripa. Spiritul are o forma neclara, nedefinita si numele nu are neaparat legatura cu imaginea sa ci cu a umbrei demonului, care se aseamana, se spune, cu umbra unui liliac.
Popobawa isi poate schimba forma transformandu-se fie in fiinta umana, fie in animal sau orice altceva. De obicei isi viziteaza victimele noaptea, insa au fost si cazuri in care a aparut ziua. Atunci cand se metamorfozeaza si isi face aparitia, fenomenul este de multe ori insotit si de emanarea unui miros greu, sulfuros (oua clocite). Victimele acestui demon pot fi deopotriva femei, copii, barbati si chiar toti membrii unei familii.
Acest spirit malefic este un demon incubus. Dintre atacurile sale, care uneori pot fi simple fenomene poltergeist sau lovituri, cel mai temut este sodomizarea. Atat femeile africane cat si barbatii se tem sa fie sodomizati de acest demon incubus si exista credinta ca daca ai fost vizitat/sodomizat de popo bawa si nu ai spui nimanui, acesta va reveni pentru inca o... tura :) De aceea, victimele spiritului sunt sfatuite sa spuna ce li s-a intamplat cat mai multor persoane. Pentru a se apara pe ei si familiile lor de acest diavol, africanii isi petrec de multe ori noaptea afara, pazindu-si casele; de multe ori se cheama vecinii in ajutor si se aprind focuri in jurul casei despre care se crede ca va fi vizitata.
Aparitiile diavolului popobawa sunt relativ noi, primele cazuri fiind semnalate cazuri in anul 1965 pe insula Pemba, in perioada de dupa revolutia politica. Demonul a mai facut victime in anii 1970, 1980 si in 1995; apoi din nou in 2002 si, dupa o pauza de cinci ani, in 2007.

Legenda lui Popobawa

Una din legendele spiritului spune ca, in anul 1970, un seic a eliberat acest spirit si i-a cerut ajutorul pentru a se razbuna pe vecinii sai. Spiritul insa i-a scapat de sub control devenind demonul malefic popobawa. Din cauza faptului ca in trecut Zanzibarul a fost stapanit de arabi care, cucerind insula, au folosit-o ca targ de sclavi, se presupune ca legenda lui popobawa s-a nascut din memoria sociala a locuitorilor insulei si ca este de fapt o manifestare a ororilor prin care acestia au trecut in timpul sclavagismului. Multe alte legende din Zanzibar sunt imprumutate de la negustorii de sclavi din trecut: arabi, chinezi, englezi, indieni, persani sau alte triburi africane.
In anul 2007 Benjamin Radford a investigat cazurile popobawa si a ajuns la concluzia ca legenda isi are originile in islamism, unul dintre motive fiind faptul ca, pentru a alunga acest spirit rau, se citesc pasaje din
Coran - islamismul este principala religie din zona.
Alte informatii interesante despre popobawa:

  In mitologia greaca antica, Lamia a fost regina Libiei ce a devenit un monstru care mananca copii. Aristofan a scris ca numele Lamiei este derivat din λαιμός (gat). Unele povestiri descriu lamia ca avand, de la brau in jos, trup de sarpe. Aceasta in mare parte din cauza poemului Lamia publicat de John Keats in 1819, insa Diodorus Siculus, un istoric grec ce a publicat intre anii 60 si 30 inainte de Cristos, descrie Lamia doar ca o faptura cu chipul deformat.
Lamia
Lamia
  Zeus i-a oferit Lamiei abilitatea de a-si scoate (inlatura) ochii, pentru a se consola si a uita de faptul ca si-a pierdut copiii. Lamia fusese blestemata de catre zeita Hera sa nu-si poata inchide ochii si astfel sa aiba mereu viziuni ale copiilor ei morti. Mai mult, Horatiu scrie ca zeita Hera a fortat-o pe Lamia sa-si manance copiii. Alte versiuni ale legendelor lamiei asociaza acest lucru (scoaterea ochilor) cu harul prevestirii. Grecul Diodorus nu a scris nimic despre aceasta.
  Mai tarziu au aparut povestiri despre lamii ce le descriu ca fiind asemanatoare succubilor, femei demon ce-si seduc victimele (barbatii) iar apoi se hranesc din sangele acestora. Altele o descriu ca fiind devoratoare de copiii; acestea s-au raspandit peste tot in Europa iar mamele adesea si-au amenintat copiii cu aparitia lamiei, pentru a-i cuminti.
  In folclorul modern lamiile si-au pastrat numeroase din caracteristicile din antichitate. De multe ori sunt descrise ca fiind creaturi jumatate om, jumatate sarpe, lacome, murdare si nu prea inteligente. Lamiile sunt asociate cu pesterile si locurile intunecoase.

Empusa nu este un demon ci un semizeu din mitologia greaca; o semizeita, de fapt. De multe ori apare in scrieri ca si un mostru in comanda lui Hecate. Empusa este de multe ori asemanata ori catalogata ca fiind din aceeasi categorie cu semizeitele Lamia si Mormo.

Semizeita Empusa

Empusa
Empusa
Empusa a fost frumoasa fiica a zeitei Hecate si a spiritul Mormo. Ea s-a ospatat cu carnea si sangele tinerilor pe care ii seducea in somn (paralizia in somn). Este adesea imaginata ca purtand papuci de bronz si avand parul inflacarat. Se spune ca numele ei ar veni de la grecul έμπούς (un + picior); acesta a dat nastere unor alte inchipuiri ale empusei, ale unui mostru hibrid cu un picior asemanator cu al unui magar si celalalt o proteza de bronz. Din cauza apetitului ei pentru sange empusa a fost deseori confundata cu un vampir.

Empusa in folclorul modern

In mitologia greaca Empusa, fiica lui Hecate, apare ca un spectru trimis de catre zeita Hecate sa pazeasca drumurile si sa-i ademeneasca pe calatori. Hecate insasi este zeita drumurilor. Dupa Philostratus, empusa fugea si se ascundea scotand sunete stridente, uneori asemanatoare unor insulte, ademenindu-si astfel victimele. In Broastele lui Aristofan empusele ii sperie de moarte pe Dyonisos si Xanthias in drumul acestora spre lumea de dincolo.
Termenul de empusa este inca folosit in ziua de astazi si se refera la aparitii fantomatice ce iau forma unui caine, magar, bou etc si hartuiesc ciobanii greci.
In romanul Grecian Rune, de James Matthew Byers, empusa este descrisa ca fiind aproape umana si este personajul principal al nuvelei.
In seria de carti Percy Jackson empusele apar in Batalia labirintului (The Battle of the Labyrinth) ca si servitori ai lui Hecate care se aliasera cu titanii. Ulterior, in Ultimul olimpian (The Last Olympian), apare prima empusa, eliberata din cutia Pandorei.

Succubus

Inca din timpuri medievale succubus (plural succubi) este descris ca fiind un demon feminin care apare in vise si care ia forma unei femei extrem de atragatoare ce seduce barbatii; acest act se sfarseste cu un contact sexual.
Opusul lui succubus este incubus, acesta fiind un demon masculin ce le seduce pe femei si apoi intretine contacte sexuale cu acestea. In textele religioase sunt referiri cum ca actul sexual repetat cu o succubus poate duce la deteriorare sanatatii sau chiar la deces, demonul consumand energia victimei in timpul actului sexual. in timpurile noastre, moderne, o succubus poate sau sa nu apara in visele si este adesea descris ca o femeie foarte atractiva si seducatoare; asta in contrast cu trecutul, cand succubi a fost in general descris ca un demon infricosator.
Cuvantul succubus este derivat din latina (din succubare 'a se afla sub', de la sub - 'sub' si cubare 'sa minta') si a fost atestat prima data in 1387.

Legende si folclor

Lilith ii seduce pe Adam si Eva
Catedrala Notre-Dame ~ Lilith ii seduce pe Adam si Eva
Dupa Zohar si Alfabetul lui Ben Sira, Lilith a fost sotia prima lui Adam, care mai tarziu a devenit un succubus. Aceasta a plecat de langa Adam si a refuzat sa se intoarca in gradina Edenului, dupa ce s-a cuplat cu Arhanghelul Samael. Conform Zoharistic Cabala, au existat patru succubi care s-au imperecheat cu Arhanghelul Samael. Acestea au fost Lilith, Agrat Bat Mahlat, Naama si Eisheth Zenunim. In folclor s-a spunea ca si sirenele ar fi succubi. De-a lungul istoriei, numerosi preoti si rabini , inclusiv Hanina Ben Dosa si Abaye, a incercat sa reduca puterea acestor demoni seducatori asupra oamenilor. Insa nu toate succubi au fost rauvoitoare. in conformitate cu Walter Mapes in De Nugis Curialium (Trifles of Courtiers), Papa Silvestru al II-lea (999–1003) a fost implicat intr-o relatie cu un succubus numit Meridiana, care au ajutat sa atinge rangul cel mai inalt in Biserica Catolica. inainte de moartea sa, el a marturisit pacatele sale si s-a pocait.

Abilitatea de a se reproduce

Potrivit Cabala si Scolii Rashba, cele trei regine de demoni, Agrat Bat Mahlat, Naama, si Eisheth Zenunim si toate cohortele lor pot da nastere la copii, cu exceptia lui Lilith. in conformitate cu alte legende, copiii lui Lilith sunt numiti Lilin, si deci si Lilith poate da purta copii. Conform Malleus Maleficarum, sau 'Ciocanul vrajitoarelor', scrisa de Heinrich Kramer (Insitoris) in 1486, un succubus colecteaza samanta barbatilor atunci cand ea seduce si intretine relatiile sexuale. Incubi sau demonii de sex masculin utilizeaza apoi materialul seminal pentru impregnarea victimelor lor femei; astfel se explica cum demonii pot face copii, in ciuda credintelor traditionale cum ca acestia nu pot sa se reproduca. Copiii demonilor, numiti cambioni, se presupune a fi cei care s-au nascut deformati, sau sunt sensibili la influente supranaturale. Cartea nu explica de ce femeile insarcinate de catre incubus nu dau nastere copiilor normali, sperma incubusului fiind, de fapt, umana.
Paralizia in somn
Paralizia in somn

Explicatia stiintifica

In domeniul medicinei exista convingerea ca povestiri legate de intalnirile cu succubi sunt similare si provocate de aceleasi cauze ca si fenomenul contemporan de rapiri (de catre extrateresti), explicatia oamenilor de stiinta fiind starea cunoscuta ca paralizie din somn. De aceea s-a sugerat ca intalnirile dintre barbati si succubi ar fi fost de fapt simptome ale paraliziei in somn, paralizie insotita de halucinatii cu creaturi care, de fapt, provin din cultura lor contemporana. Aceasta poate explica modificarea infatisarii demonilor succubi in timp, pana la aparitia senzuala din zilele noastre.

Shikome
Shikome
Yomotsu-shikome (zgripturoaica lui Yomi), sau Yomotsu-hisame, apare in mitologia japoneza. Conform diverselor legende japoneze, opt shikome au fost trimise de catre Izanami sa-l aduca inapoi in iad pe Izanagi.
Shikome sunt descrise ca fiind demoni de sex feminin, foarte infricosatoare si salbatice. Legenda lui Izanami este similara din multe puncte de vedere cu cea a lui Orfeu si Euridice. Shikomele sunt asemanatoare furiilor din legendele trace care l-au sfasiat pe Orfeu in bucati. Insa demonii shikome reprezinta o furie divina si nu poseda senzualitatea si "farmecul" furiilor aflate in slujba lui Dionisos din legendele trace. In versiunea japoneza a acestei legende Izanagi reuseste sa scape.